Comunitatea romanilor din UK

Informatii generale despre Regatul Unit

Date generale Regatul Unit
Denumirea oficială: Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (de obicei prescurtată sub forma Regatul Unit sau Marea Britanie).
Poziţia geografică: Marea Britanie este situată în vecinătatea coastei de nord-vest a Continentului European. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda şi un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare (circa 1000 de insule. Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic şi mările adiacente acestuia – Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică şi Marea Irlandei. În Insula Irlanda, provincia Irlanda de Nord are o graniţă terestră cu Republica Irlanda.
Marea Britanie deţine 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot globul, asta deoarece in trecut, Marea Britanie era un imperiu cu foarte multe colonii.
Teritoriile de peste mari sunt: Anguilla, Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, St Helena şi Dependenţele (Insula Ascension şi Tristan da Cunha), Insulele Turk şi Caicos, Insula Pitcairn, Insulele South Georgia şi South Sandwich, Zonele Bazei Suverane din Cipru.
Suprafaţa: 244.820 km2
Unităţi administrative:Anglia (Regat), Scoţia (Regat), Ţara Galilor (Principat), Irlanda de Nord (Provincie)
Capitala: Londra (7.517.700 locuitori)
Principalele oraşe: Londra (capitala Angliei), Edinburgh (capitala Scoţiei), Cardiff (capitala Ţării Galilor), Belfast (capitala Irlandei de Nord)
Clima: Clima Marii Britanii este temperată, cu veri călduroase, ierni reci şi foarte multe precipitaţii pe tot parcursul anului.
Variaţiile de temperatură pe parcursul anului sunt relativ reduse. Clima Marii Britanii este influenţată puternic de masele de aer tropical-maritime, polar-maritime, polar-continentale şi tropical-continentale. Marea Britanie este situată la confluenţa maselor de aer tropical, în sud, cu masele de aer polar, în nord. În aceasta zonă, variaţiile de temperatură creează instabilitate, ceea ce determină caracterul celebru al vremii schimbătoare din Marea Britanie, unde, pe parcursul unei singure zile, se pot înregistra toate tipurile de vreme.
Populaţia: 60,2 milioane locuitori (a 20-a populaţie ca mărime din lume)
Structura populaţiei: britanici (englezi, scoţieni, galezi), irlandezi, alte grupuri (peste 8% din totalul populaţiei Marii Britanii se declară aparţinând unei „minorităţi etnice”, cu origini în Africa, Asia şi, mai recent, Europa Centrală)
Religie: predominant creştină (protestanţi, catolici şi ortodocşi) dar şi musulmani, sikh, hinduşi.
PIB: total – 2.29 trilioane USD în 2010 (locul 6 în lume); pe cap de locuitor – 32.798 USD (2009).
Guvernul: Marea Britanie este o monarhie constituţională, puterea executivă fiind exercitată, în numele monarhului, de prim ministru şi alţi membri ai Cabinetului, care conduc departamente (ministere). Cabinetul, inclusiv prim ministrul şi alţi miniştri, alcătuiesc Guvernul Majestăţii Sale. Aceşti miniştri sunt aleşi din cadrul şi răspund în faţa Parlamentului, organul legislativ, care este considerat, prin tradiţie, „suprem” (poate legifera în orice domeniu şi nu este dependent de nici o decizie a înaintaşilor). Marea Britanie este una dintre puţinele ţări din lume care nu au o constituţie codificată într-un document fundamental, bazându-se, în schimb, pe obiceiuri consacrate prin tradiţie şi pe un număr de legi constituţionale separate. În timp ce monarhul este şeful statului şi, teoretic, deţine puterea executivă, prim ministrul este şeful guvernului. Guvernul este răspunzător, în principal, în faţa Camerei Comunelor, din cadrul căreia, potrivit tradiţiei constituţionale, este ales prim ministrul. Majoritatea membrilor Cabinetului provin din Camera Comunelor, restul fiind membri ai Camerei Lorzilor. Nu este obligatoriu, din punct de vedere legal, ca miniştrii să provină din Parlament, deşi, în prezent, aceasta este practica. Membrul Parlamentului (MP) care conduce majoritatea în Camera Comunelor este, în mod normal, numit prim ministru – de obicei liderul partidului cu cea mai mare reprezentare sau, dacă nu există o majoritate, liderul celei mai mari coaliţii.
Şeful statului: MS Regina Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron în 1952 şi a fost încoronată în 1953.
Şeful Guvernului: Prim Ministrul David Cameron (Partidul Conservator), din mai 2010.
Limba naţională: Deşi Marea Britanie nu are o limbă oficială, limba predominantă este engleza. Celelalte principale limbi indigene sunt limbile celtice insulare sau limbile celtice din Insulele Britanice – galeza, corniş, irlandeza şi scoţiana. Emigranţii veniţi după al doilea război mondial, inclusiv cei provenind din Conmonwealth, vorbesc un mare număr de limbi, printre care gujarati, hindi, punjabi, urdu, bengaleza, cantoneza, turca sau poloneza. Marea Britanie are cel mai mare număr de vorbitori de hindi şi punjabi care trăiesc în afara Asiei.
Simboluri:
• Steagul Marii Britanii este Steagul Unit (cunoscut sub numele de „Union Jack”). Acesta a fost creat prin suprapunerea steagurilor Angliei (Crucea Sfântului George) şi Scoţiei (Crucea Sfântului Andrei), cărora li s-a adăugat, în 1801, Crucea Sfântului Patrick, reprezentând Irlanda.
• Imnul naţional este „God Save the Queen”.
• Britania este o personificare a Regatului Unit, care îşi are originea în ocuparea sudului şi centrului Marii Britanii de către romani. Britania este simbolizată de o tânără femeie cu păr negru sau blond, purtând un coif corintian şi veştminte albe. Ea ţine într-o mână tridentul lui Poseidon iar în cealaltă un scut împodobit cu Steagul Unit. Uneori ea este reprezentată călărind un leu. În accepţiunea modernă, Britania este adeseori asociată cu puterea maritimă, de exemplu în cântecul patriotic „Rule Britannia”.
• Leul este un alt simbol al Marii Britanii; un leu este reprezentat, în spatele Britaniei, pe moneda de 50 pence, iar moneda de 10 pence are, pe verso, un leu; leul este folosit, de asemenea, ca simbol, pe steagul ne-ceremonial al Armatei Britanice. Leul a fost folosit frecvent ca element heraldic, inclusiv pe stema Regatelor Angliei, Scoţiei şi a Regatului Gwyned în Ţara Galilor. Leul este reprezentat pe stema echipei naţionale de fotbal a Angliei, aflându-se la originea popularului imn fotbalistic „Three Lions” (Trei Lei).
• Buldogul este, uneori, folosit ca simbol al Marii Britanii.
• Marea Britanie mai este personificată de personajul John Bull.
Ziua Naţională: În Marea Britanie nu se serbează Ziua Naţională ca în alte ţări. Numai în Irlanda de Nord (şi în Republica Irlanda) Ziua Sf. Patrick este sărbătoare oficială. Toate celelalte zile naţionale sunt zile normale lucrătoare:
• 1 Martie – Sf. David – este Ziua Naţională a Ţării Galilor
• 17 Martie – Sf. Patrick – este Ziua Naţională a Irlandei de Nord şi a Republicii Irlanda
• 23 Aprilie – Sf. Gheorghe – este Ziua Naţională a Angliei
• 30 Noiembrie – Sf. Andrei – este Ziua Naţională a Scoţiei
A doua zi de sâmbătă a lunii iunie este sărbătorită, în Marea Britanie, ca Zi Oficială de Naştere a Majestăţii Sale Regina.
Moneda: Moneda Marii Britanii este lira sterlină, reprezentată prin simbolul £. Banca Angliei este banca centrală care emite moneda, dar băncile Scoţiei şi cea a Irlandei de Nord păstrează dreptul de a emite propriile bancnote de lire sterline, cu condiţia să deţină în rezervă suficiente bancnote emise de Banca Angliei, care să acopere propriile emisiuni. Marea Britanie nu a adoptat moneda Euro, Guvernul angajându-se să organizeze un referendum pe această temă în momentul în care vor fi îndeplinite „cinci teste economice”. În prezent, opinia publică din Marea Britanie se împotriveşte acestei opţiuni.
Unităţi de măsură: În Marea Britanie sunt folosite atât unităţi de măsură imperiale cât şi unităţi de măsură ale sistemului metric. Marea Britanie a definitivat procesul de trecere la Sistemul Internaţional (metric) de unităţi şi măsuri în 1995, dar câteva unităţi şi măsuri din sistemul imperial sunt, încă, folosite oficial: berea neîmbuteliată trebuievândută în „pints”, marea majoritate a indicatoarelor rutiere prezintă distanţele în mile şi iarzi, limitele de viteză sunt exprimate în mile pe oră, în consecinţă vitezometrele vehiculelor trebuie să poată indica viteza şi în mile pe oră, şi, chiar dacă livra a fost scoasă în afara legii în Marea Britanie, prin Legea Greutăţilor şi Măsurilor din 1878, uncia poate fi, încă, folosită pentru măsurarea greutăţii pietrelor preţioase şi a metalelor.
Informaţii utile:
• Fus orar: GMT (UTC+0), Ora de vară: BST (UTC+1)
• Exprimarea datei în scris: ZZ/LL/AA (ex.: 22/12/05) sau 22 December 2005
• Exprimarea orei: în general, formatul de 12 ore, oral şi în scris (ex.: 5.15 pm); formatul de 24 ore este folosit în unele documente oficiale şi în orare (ex.: 17:15 sau 1715)
• Separarea zecimalelor se face prin punct: 123.45
• Miile sunt separate (formal) prin virgulă: 10,000 (pentru evitarea confuziei cu sistemul din ţările continentale, unde virgula este folosită pentru separarea zecimalelor, poate fi folosit un spaţiu liber, ex.: 10 000)
• Tensiunea electrică: 230V (+/- 10%), 50 Hz; ştecher: trei picioruşe dreptunghiulare
• Frecvenţa pentru telefoane mobile: GSM 900, GSM 1800, UMTS 2100
• Tehnologie celulară: GSM/GRPS/EDGE/UMTS
• Prefix telefonic: +44
• Internet TLD: .uk

Publicitate