Comunitatea romanilor din UK

Ciorba de varza cu afumatura

Ingrediente pentru 4 portii:
200g afumatura (ciolan sau kaizer), 200g varza dulce, 1/2 morcov, 1 felie telina, 1 ceapa mica, 1/2 ardei gras, 1 rosie sau suc de rosii, cimbru, sare, patrunjel, marar, bors

Timp de preparare: 1 ora

Mod de preparare:
Carnea afumata se pune la fiert in 2 l de apa rece. Cat timp fierbe carnea pregatim legumele. Morcovul, telina, ceapa si ardeiul gras se curata, se spala si se toaca marunt, in timp ce varza spalata se taie fideluta. Cand a fiert carnea se adauga legumele pregatite dinainte. Apoi verificam daca mai trebuie adaugata sare si punem cimbrul si mararul taiat marunt. Se lasa sa fiarba toate timp de jumatate de ora, dupa care se adauga rosia taiata cubulete si se mai lasa sa fiarba cateva minute. La urma adaugam borsul, mai lasam sa fiarba putin si presaram si patrunjelul verde tocat marunt. Se da oala de pe foc. Se serveste cu smantana, ceapa sau ardei iute alaturi de paine proaspata.

Pofta buna!

Publicitate