Comunitatea romanilor din UK

Egoist din dragoste

Este bine sa fim egoisti cand este vorba de dragoste sau ar trebui sa avem curajul sa cladim de la inceput o relatie pe principii si sentimente solide?
In ziua de astazi, traind intr-o continua miscare, ce se deruleaza cu o viteza ametitoare.
Rapiditatea cu care se desfasoara evenimentele in viata noastra se imprima de asemenea si in domeniul sentimental. Traim totul intens, si poate de aceea iubirile se consuma repede. Rupem usor o legatura,deoarece stim ca mereu vom gasi pe altcineva disponibil.
Oare de cat timp are nevoie o iubire sa se transforme de la stadiul de simpla pasiune la acea legatura speciala intre doi oameni, pe care daca o ai te poti duce linistit in fata altarului? ,
Ca sa cunosti omul pe care il ai langa tine, sa stii ce ii face placere, sa inveti sa fii langa el cand are nevoie de tine, sa realizati impreuna lucruri care sa va lege… trebuie sa pui suflet. Nu te poti tine la distanta si sa pretinzi ca celalalt sa iti dea totul, pana cand tu te convingi daca il vrei sau nu.
Destul de des obisnuim sa ne complacem in situatii nedorite. Ne lipseste de multe ori curajul de a pune capat cand vedem ca pur si simplu nu merge. Sau ne incurcam in principii. Sau credem ca-l iubim pe celalalt, dar iubim imaginea pe care am dori s-o aiba.
Pierdem timp pretios. Ne e frica sa punem suflet la inceput, si ucidem iubirea care se naste. Ne e frica sa spunem NU la sfarsit, si incercam sa reinviem sentimentele ce au murit demult.
Iubeste cand ai ocazia, fara retinere! Daca ti-e teama sa suferi, afla ca este mai mare suferinta celui ce nu a iubit niciodata. Si, mai ales, fii si putin egoist. Da totul, dar ai grija sa si ceri totul! Iar cand nu merge… mergi mai departe!

Publicitate