Limba engleza si cetatenia britanica
Cunoaşterea limbii engleze şi a vieţii în UK au devenit condiţii obligatorii începând cu 2007 pentru obţinerea cetăţeniei britanice. Prin impunerea acestor cerinţe, se urmăreşte ca persoanele care doresc să obţină cetăţenia britanică să preia în mod pozitiv diversitatea, istoria, cultura şi principiile pe care le implică viaţa în Marea Britanie.
De asemenea Guvernul este preocupat ca cei care devin cetaţeni britanici să joace un rol activ din punct de vedere economic şi politic în societatea britanică şi să conştienizeze că aparţin unei comunitaţi dezvoltate.
Principala preocupare pentru integrarea în societate pentru imigranţii în UK este invaţarea limbii engleze. A învăţa despre viaţa în UK este esenţial pentru înţelegerea drepturilor şi obligaţiilor ce derivă din calitatea de cetăţean britanic.
Este posibil să fiţi exceptaţi de la îndeplinirea acestei condiţii in cazul in care aţi împlinit vârsta de 65 de ani şi suferiţi de o boală fizică sau psihică pe termen lung care vă împiedică să învăţaţi limba engleză sau despre viaţa în UK. Trebuie să prezentaţi dovezi în acest sens eliberate de doctori. Rezidenţa pe o perioadă îndelungată în UK nu reprezintă un motiv să fiţi exceptaţi de la îndeplinirea acestei condiţii, chiar dacă aţi obţinut calificări înalte de-a lungul şederii în UK. Este o condiţie imperativă prevăzută de lege de la care nu se poate face abstracţie decât pentru anumite situaţii.
Cunoştinţele cu privire la limba engleză şi la viaţa în UK se cer doar adulţilor care aplică pentru cetăţenie, inclusiv persoanelor care au calitatea de soţi, neveste sau parteneri din punct de vedere civil; nu se aplică copiilor!
Trebuie să satisfaceţi una din următoarele variante:
• Este necesara finalizarea cu succes a cursului de studii ESOL pentru cetăţenie deoarece trebuie să prezentaţi certificatul care indică nivelul pe care l-aţi obţinut împreună cu scrisoarea de la colegiu care să confirme că respectivul curs are conţinutul cerut cu privire la cetăţenie.
• Trebuie promovat un scurt test cu privire la cunoştinţele despre viaţa în UK la unul dintre centrele „Life in the UK Test Centre” – Viaţa în UK. Testul se desfăşoară în limba engleză şi promovarea acestuia va fi o dovadă suficientă atât cu privire la faptul că aveţi informaţiile necesare despre viaţa în UK, cât şi în ceea ce priveşte cunoaşterea limbii engleze. Înainte de a vă prezenta la test, este recomandat să citiţi publicaţia „Life in the United Kingdom: A journey to Citizenchip” – Viaţa în UK, Drumul către obţinerea cetăţeniei. Sunt foarte multe variante neoficiale, dar este bine să o alegeţi doar pe cea oficială pentru a promova cu succes testul. Testul se va desfăşura la computer si organizarea acestuia are loc la unul dintre centrele acreditate. Durata este de 45 de minute şi constă în 24 de întrebări bazate pe informaţiile cuprinse în publicaţia mentionată mai sus. În urma promovării testului, vi se va elibera o scrisoare care să certifice acest lucru. Rezultatele se vor trimite electronic şi Home Office-ului. Dacă nu aţi reuşit să promovaţi testul, puteţi aplica din nou; aveţi posibilitatea să daţi testul ori de câte ori doriţi, nu există un număr limită dar trebuie să achitaţi taxa de fiecare dată.
• Confirmarea faptului că aţi îndeplinit aceste cerinţe când aţi obţinut Indefinite leave to remain (ILR) – statutul de rezident permanent.
Noul test de obtinere a cetateniei se concentreaza asupra culturii si istoriei britanice
Guvernul britanic a publicat schimbarile aduse testului de cetatenie pe care toti strainii trebuie sa il treaca pentru a putea deveni cetateni britanici.
Home Office transmite ca testul ” Life in the UK” revizuit va fi introdus in luna martie, si va contine intrebari despre evenimente si personalitati care au contribuit la ceea ce este Marea Britanie. Conform guvernantilor conservatori revizuirea testului a fost necesara deoarece prea multe teme abordate de vechiul test introdus in timpul guvernarii lui Tony Blair erau legate de viata de zi cu zi in Marea Britanie.
Incepand de luni, 28 ianuarie 2013 aspirantii la cetatenia britanica vor putea cumpara noul ghid. Acest nou test se concentreaza asupra culturii si istoriei britanice. Testul de cetatenie este un examen de 45 de minute iar pentru a putea aplica pentru cetatenie persoanele examinate trebuie sa obtina un scor de 75% la examenul ” Viata in UK”.
Mark Harper, ministrul imigratiei a declarat: ” Noul ghid este centrat pe valorile si principiile a ceea ce inseamna sa fii britanic. In loc sa invete migrantii cum sa ceara beneficii, incurajeaza participarea in viata britanica. ” Harper a declarat de asemenea ca noile intrebari introduse in testul pentru cetatenie fac parte din politica guvernamentala menita sa se asigure ca migrantii sunt pregatiti si apti sa se integreze in societatea britanica.
In noul test se gasesc intrebari despre scriitorii celebri, oamenii de stiinta si politicienii pe care Marea Britanie ii are.
Home Office-ul a precizat ca imigrantii vor trebui sa aiba cunostinte de istorie, incepand de la epoca de piatra, perioada imperiului roman si Magna Carta.
Testul va include de asemenea intrebari din sport, umor englezesc si patrimoniu national. Noul material didactic de pregatire pentru testul ” Life in the UK” poate fi achizitionat in librariile din Marea Britanie incepand cu data de 28 ianuarie 2013.