Comunitatea romanilor din UK

schimbarea numelui

Schimbarea numelui pe cale administrative pentru cetatenii romani
Situatii in care se poate schimba numele unei persoane
Cetatenii romani pot obtine schimbarea numelui sau prenumelui pe cale administrativa, pe baza unor motive bine intemeiate, cum ar fi:
• numele este format din expresii indecente, ridicole sau devine ridicol prin traducere sau in alt mod;
• persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele pe care doreste sa il obtina, facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume;
• daca au fost efectuate mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte;
• numele este format din mai multe cuvinte, de regula reunite, si se doreste schimbarea acestuia;
• numele de familie este de provenienta straina si se doreste preluarea unui nume romanesc;
• daca s-a schimbat numele de origine straina intr-un nume romanesc, pe cale administrativa, si acum se doreste revenirea la numele dobandit la nastere;
• in cazul in care parintii si-au schimbat numele, iar copiii doresc sa poarte acelasi nume cu al parintilor;
• daca solicitantul doreste sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit ca urmare a adoptiei, a mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbari de nume aprobate anterior pe cale administrativa;
• in urma casatoriei daca sotii s-au hotarat sa poarte numele de familie reunite si ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativa, optand pentru numele de familie capatat la nastere de catre unul dintre ei ori sa revina fiecare la numele avut anterior casatoriei;
• daca prenumele purtat este specific sexului opus;
• daca persoana in cauza si-a schimbat sexul si doreste sa poarte un prenume corespunzator;
• daca solicitantul a adoptat un minor si doreste ca acesta sa poarte un alt prenume;
• in cazul in care unul din soti a decedat si sotul supravietuitor doreste sa revina la numele de familie purtat anterior casatoriei ori la numele de familie dobandit la nastere;
• cand fostul sot doreste sa poarte numele de familie pe care l-a avut in casatorie, pentru a avea un nume comun cu copiii incredintati spre crestere si educare, cu consimtamantul fostului sot;
• in cazul in care in urma divortului parintilor, copiii incredintati spre crestere si educare parintelui care a revenit la numele de familie avut anterior casatoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia.

Acte necesare pentru schimbarea numelui

Pot solicita schimbarea numelui chiar si cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, in cazul nostru UK. Ei trebuie sa depuna o cerere la primaria din raza teritoriala a domiciliului lor. Cererea trebuie sa fie insotita de urmatoarele documente:
• publicarea in Monitorul Oficial a extrasului din cererea de schimbare a numelui, publicare care nu trebuie sa aiba mai mult de 1 an;
• in cazul schimbarii numelui purtat in timpul casatoriei, este nevoie de consintamantul celuilalt sot;
• copie legalizata dupa certificatul de nastere al solicitantului;
• copie legalizata dupa certificatul de casatorie, daca este cazul;
• cazierul judiciar, precum si cel fiscal al solicitantului;
• in cazul schimbarii numelui unui minor, este nevoie de decizia de aprobare a autoritatii tutelare.

Schimbarea numelui in cazul minorilor

In cazul minorilor, cererea de schimbare a numelui se face de catre parinti sau tutore, acolo unde este cazul. Daca parintii nu se pun de acord la schimbarea numelui copilului, cea care va decide este autoritatea tutelara.
Cand cererea de schimbare a numelui se face doar de unul din parinti, acesta trebuie sa prezinte consintamantul celuilalt sot. In cazul in care celalalt parinte este pus sub interdictie ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti, nu mai este nevoie de consintamantul sau. Daca minorul a implinit varsta de 14 ani, cererea trebuie sa fie semnata si de el.
In situatia in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost stabilita tutela, daca copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, precum si daca instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane, conform legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean.

Transcrierea numelui schimbat in UK in actele de stare civila romane

In cazul in care un cetatean roman si-a schimbat numele pe teritoriul UK si vrea sa faca mentiunea schimbarii numelui si in actele de stare civila romane, trebuie sa prezinte si urmatoarele acte:
• documentul prin care s-a aprobat schimbarea numelui sau prenumelui in Italia;
• pasaportul eliberat de autoritatile italiene cu noul nume.
Cererea se va depune la primaria care a eliberat actele de stare civila ale solicitantului sau in cazul in care schimbarea acestor documente este urgenta, din motive bine intemeiate, acesta se poate adresa direct Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor.
Pentru depunerea cererii de mentionare a schimbarii numelui in regim de urgenta sunt necesare urmatoarele documente:
• documentul prin care s-a aprobat schimbarea numelui sau prenumelui in UK, in original plus 3 copii, care se vor distribui astfel: una pentru cerere si celelalte 2 pentru fiecare document care trebuie schimbat;
• traducerea legalizata a acestui document, in original plus 3 copii;
• statutul juridic al solicitantului fata de statul roman, care va fi eliberat de Directia Generala de Pasapoarte – Serviciul Probleme de Migrari si Cetatenie, in cazul in care nu se poate dovedi cetatenia romana;
• copie dupa actele pentru care se solicita inscrierea mentiunii de schimbare a numelui;
• copie dupa pasaportul italian;
• copie dupa pasaportul romanesc, in lipsa celui britanic:
Aceasta cerere poate fi facuta fie personal, fie prin mandatar imputernicit cu procura speciala. Prin aceasta procura, solicitantul imputerniceste un mandatar care sa depuna documentele pentru inscrierea mentiunii, dar si sa ridice noile certificate de la oficiile de stare civila unde sunt inregistrate actele de stare civila ale acestora.

Publicitate